Vreau în mod deosebit să salut semnarea de  astăzi, la Bruxelles, a unui nou Memorandum de Înțelegere între Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților Europeni din Parlamentul European (S&D) și Partidul Democrat din Moldova (PDM).

Semnat de către Gianni Pittella, liderul grupului S&D din Parlamentul European și Marian Lupu, Președintele PDM, Memorandumul de Înțelegere, care a fost încheiat pentru prima dată în anul 2012, va fi valabil până după alegerile pentru Parlamentul European din anul 2019.

Eu cred că, așa cum au spus și cei doi lideri, reînnoirea acestui Memorandum va contribui la sprijinirea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. Așa cum au făcut-o la vremea respectivă și în cazul României, socialiștii europeni se alătură forțelor de stânga din Moldova, care își doresc nu doar apropierea țării lor de Uniunea Europeană, dar și  promovarea valorilor europene și consolidarea uni stat cu adevărat democratic, într-o zona a Europei măcinată de prea multe conflicte.

Mă numar printre europarlamentarii români care au deschis deja un birou la Chișinău și de aceea bucuria mea este și mai mare. Familia noastră politică europeană a dat astăzi încă un semnal clar și ferm de susținere, nu doar unui partid cu care împărtășim valori social democrate comune, ci tuturor cetățenilor moldoveni care știu și simt că viitorul țării lor este, alături de România, în cadrul Uniunii Europene.