Marți, 16 Ianuarie, am avut o întâlnire de lucru cu doamna Marianne Thyssen, comisar european pentru ocuparea și mobilitatea forței de muncă, afaceri sociale și competențe.

Am discutat despre noua Agendă europeană pentru competențe, despre recunoașterea studiilor efectuate în străinătate, promovarea învățământului și a trainingului vocațional. I-am cerut mai multe informații despre viitoarea Autoritate europeană pentru muncă care își dorește coordonarea și eficientizarea colaborării între instituțiile ce au atribuții în domeniul ocupării forței de muncă din statele membre. Nu în ultimul rând, am mai discutat și i-am cerut suportul pentru dosarul, aflat pe agenda Parlamentului European, privind Coordonarea sistemelor de securitate socială în Europa. Acest dosar va  putea permite cetățenilor români să beneficieze de o protecție socială cât mai bună. Prin discuția cu doamna comisar, am dorit să primesc încă o confirmare a faptului că nici dânsa și nici Comisia Europeană nu vor susține ideea de indexare a beneficiilor sociale oferite membrilor familiei care rezidează într-o altă țară decât cea în care angajatul român își plătește contribuțiile sociale.

Doamna comisar, care a efectuat o vizită destul de amplă în România în toamna anului trecut cunoaște bine România. Acum, sunt convins că împreună cu susținerea domniei sale, vom putea face noi progrese în acest an pentru a ajuta tinerii români să facă mai ușor trecerea de la perioada lor de școlarizare, în diversele ei forme, la viitorul lor profesional.

Mă refer aici în mod special la programe și inițiative de promovare și sprijin pentru tinerii aflați în șomaj, pentru egalitatea între femei și bărbați la locul de muncă dar și pentru că tot mai mulți români să poată avea acces la abilitățile și competențele necesare pe piața muncii în viitorul apropiat.

Sunt teme la care țin foarte mult și care reprezintă o prioritate a mandatului meu.