Cu ocazia unei întâlniri recente a Delegației Parlamentului European pentru relația cu Israelul – din care fac și eu parte – am avut prilejul de asculta trei mărturii cu adevărat îngrijorătoare cu privire la creșterea alarmantă a manifestărilor antisemite din unele țări ale Europei. La întâlnirea respectivă accentul a fost pus cu precădere pe Franța, dar cazul nu este nici pe departe singular.

Este vorba despre realități cotidiene care, de multe ori și din păcate, ne pot părea îndepărtate sau străine. Totuși, ascultând acele mărturii, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că, așa cum evreii din Europa se confruntă cu astfel de manifestări, în fiecare zi, mii de Români care trăiesc și muncesc în străinătate suferă un tratament similar și devin ținta intoleranței și a xenofobiei, în special din partea unor politicieni extremiști. Acești oameni nu găsesc alte soluții pentru problemele cu care țările lor se confruntă, decât de a da vina pe străini și, de multe ori, pe români! Iar asta în ciuda faptului că, în majoritatea lor covârșitoare, românii aflați la muncă în străinătate își aduc o contribuție importantă la dezvoltarea economiilor țărilor în care locuiesc. Iată un fapt pe care acei politicieni omit, de fiecare dată și dând dovadă de o rea voință crasă, să îl evidențieze!

În acest context, o idee formulată cu ocazia întâlnirii Delegației pentru relația cu Israelul mi-a atras atenția în mod deosebit și vreau, în calitate de deputat român în Parlamentul European, să o susțin public: este vorba despre crearea unui post de Comisar European pentru lupta împotriva discriminării.

De-a lungul timpului, țările Europei, inclusiv România, au făcut progrese remarcabile în acest sens, iar una dintre condițiile de aderare la UE o reprezintă, în mod absolut corect, protecția adecvată a minorităților. Totuși, iată că problemele legate de discriminare și de minorități există, în mod real și grav, chiar în interiorul țărilor membre și cred că a venit vremea pentru o acțiune coordonată, la nivel european, pentru a lupta împotriva acestui flagel care subminiează atât țesutul social al Uniunii Europene cât și sansele unui viitor mai bun pentru comunități întregi!

Desigur, va fi un proces greoi și de lungă durată, dat fiind că este vorba despre crearea unui nou post de Comisar European, dar cred că, gravitatea problemei și nevoia unei acțiuni europene coordonate impune acest demers. Iată de ce, înca o dată, și cu toată hotărârea, susțin această idee și în intervalul imediat următor mă voi implica în definirea și cristalizarea unui proiect concret.