Marți 12 Decembrie, Consiliul Uniunii Europene a aprobat agenda priorităților legislative ale UE pentru perioada 2018-2019. Acestea au fost convenite în prealabil cu Parlamentul European și Comisia Europeană. Este o perioadă importantă, în care este esențial să fie obținute noi progrese, dat fiind că ne aflăm la mai puțin de un și jumătate până la finalul acestui mandat. În Iunie 2019, chiar la finalul președinției române a Consiliului UE vor avea loc alegerile pentru noul Parlament European, urmate de către nominalizarea unei noi Comisii Europene.

Ne dorim așadar să putem obține rezultate concrete pentru cetățenii UE și să arătăm încă o dată valoarea pe care Uniunea Europeană o aduce în viața noastră de zi cu zi.

Astfel, în perioada 2018-2019, Uniunea Europeană se va concentra cu prioritate asupra unor inițiative legislative în domenii precum:

  1. Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor;
  2. Impulsionarea investițiilor, a creșterii economice și a creării de noi locuri de muncă;
  3. Accentuarea dimensiunii sociale a UE;
  4. Realizarea implementării unei piețe digitale unice conectate;
  5. Atingerea obiectivelor ambițioase ale Uniunii Energetice și o politică solidă în domeniul schimbărilor climatice;
  6. Dezvoltarea legitimității democratice la nivelul UE;
  7. Reformarea politicilor de migrație în spiritul responsabilității și al solidarității.

Este o listă de priorități care reflectă în bună parte orientarea de centru dreapta a conducerii instituțiilor europene în  acest mandat. Regret faptul că, pe lângă aceste șapte domenii, prioritare fără discuție, altele, la fel de importante, sunt tratate de o manieră generală. Spun acest lucru cu atât mai mult cu cât președintele Comisiei Europene a promis explicit un focus legislativ asupra lor, în discursul din această toamnă privind Starea Uniunii Europene.

Dintre ele, aș enumera:

– asigurarea unei mai bune protecții sociale la nivel european;

– educația adecvată secolului XXI și a epocii digitale;

– întărirea luptei împotriva fraudei și a fugii de plata taxelor și impozitelor.

Acest ultim aspect mă uimește și mă nemulțumește pentru că însăși Comisia Europeană și-a înăsprit mult discursul împotriva companiilor și a persoanelor care se ascund în paradisuri fiscale și nu își fac datoria față de societatea care le-a permis câștigurile imense pe care le realizează. Cred că acest discurs foarte dur ar fi trebuit urmat de o agendă legislativă pe măsură, cu atât mai mult cu cât bugetele Statelor Membre UE sunt văduvite de sute de miliarde de euro.

Eu cred că trebuie să fim, de asemenea, mult mai ambițioși în ceea ce privește consolidarea rolului UE în lume, protecția datelor, sau îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajați.

Desigur, lista aceasta reflectă orientarea de centru dreapta a Instituțiilor Europene în acest mandat și, în același timp, orizontul de timp limitat în care trebuie să realizăm pași importanți, și concreți, înainte.

Toate prioritățile stabilite, deși lista mea ar fi fost diferită și mai orientată spre oameni, sunt necesare și îmi voi face datoria, ca deputat european român, să accentuez, în discuții, dezbateri, negocieri sau amendamente, aspectele și componentele sociale ale fiecărui dosar legislativ la care voi lucra în următoarele 18 luni.

Aș vrea să aflu de la voi dacă, pe lângă temele cuprinse în cele șapte priorități legislative finale, ați vedea și altele și vă rog să îmi scrieți la adresa emilian.pavel@europarl.europa.eu.