Social democrații europeni au obținut, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg un acord transpartinic prin care taxele plătite de corporații vor deveni mai transparente. În ciuda unei opoziții acerbe a forțelor politice de drapta, am reușit să impunem o propunere prin care toate companiile cu o cifra de afaceri mai mare de 750 de milioane de Euro trebuie să facă publice informații precum bunurile deținute, numărul de angajați dar și suma exactă a taxelor pe care le plătesc în fiecare țară membră a Uniunii în care fac afaceri.  Mai mult, grupul meu politic, S&D, s-a asigurat și că aceste informații se referă de asemenea și la subsidiarele respectivelor companii din afara UE, mai ales cele localizate în paradisuri fiscale.

Votul nostru a deschis astfel calea începerii negocierilor la nivelul miniștrilor de resort din Uniunea Europeană, pentru a începe implementarea propunerii adoptate de noi în Parlamentul European.

Pragul de 750 de milioane de euro a fost stabilit în urma presiunilor imense făcute de forțele politice de dreapta, care îl doreau cât mai ridicat. Totuși, social democrații europeni au reușit să impună o clauză prin care, peste patru ani, Comisia Europeană va face o evaluare a gradului de implementare, scopul fiind acela de a reduce susbstanțial acest prag, ținta noastră fiind aceea de 40 de milioane de Euro cifră de afaceri. Eu cred că lupta împotriva fraudei fiscale și a evaziunii merită acest efort și mai cred că transparența în ceea ce privește plata taxelor și impozitelor cuvenite statului este esențială.

Nu în ultimul rând, alături de ceilalți social democrați europeni, m-am asigurat prin votul meu că taxele sunt plătite în țara în care se realizează profitul, ajutând astfel să asigurăm mai mulți bani pentru serviciile publice naționale. Nu putem accepta ca marile companii, care realizează profituri imense, să nu își plătească partea lor de taxe. Este un principiu legat de corectitudine. Noi ne dorim un sistem de taxe în Europa care să asigure cetățenii că toate companiile, mari și mici, își plătesc partea lor de taxe și impozite, cu atât mai mult cu cât IMM-urile sunt, în general, mai disciplinate în acest sens și, oricum, nu au acces la artificiile fiscale la care, de multe ori, recurg marile corporații.