Luni seara, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, mi-am exprimat dezamăgirea față de lipsa de reacție a instituțiilor europene cu privire la abuzurile împotriva minorităților din Ucraina. Este vorba despre noua lege a educației, care restrânge până la desființare învățământul de stat în limbile minorităților naționale.

Eu cred în primul rând că Uniunea Europeană trebuie să reacționeze cu rapiditate și consistență față de astfel de derapaje. Cetățenii ucraineni de origine română, bulgară, poloneză, maghiară, sau chiar rusă, și orice minoritate în general, trebuie protejați  împotriva oricărei încercări de omogenizare forțată. Ucraina nu va deveni o țară mai unită dacă își persecută proprii cetățeni! Ucraina nu va deveni o țară modernă impunând practici din alte epoci și regimuri…

De asemenea, dacă Ucraina, așa cum pretinde, are aspirații europene, trebui să transmitem acestei țări, în modul cel mai hotărât, că noua lege a educației nu are ce căuta în Europa și nu putea fi promovată de o țară prietenă a Uniunii Europene.

Din aceste motive, am cerut în plen sancționarea Ucrainei de către Parlamentul European și protejarea românilor care trăiesc acolo.