Luni, 16 Octombrie 2017, Comisia de Muncă din Parlamentul European a votat raportul asupra directivei privind muncitorii detașați.
Acest raport a stârnit multe dezbateri, generând un clivaj între Est si Vest. Pe un fond al unor alegeri importante în Europa de Vest, curentul majoritar fie de stânga, fie de dreapta, și-a asumat decizia politică de a răspunde cetățenilor lor, nemulțumiți de situația economică și fragili în fața ofensivei extremei drepte. Însă răspunsul este unul ineficient și lipsit de viziune pe termen lung, acuzând pe nedrept cetățenii din Est, de care Vestul are nevoie, de dumping social. Germania și Franța, susținute de alte țări precum Belgia, Austria sau Olanda, au forțat impunerea pe agenda europeană a acestui raport, ca o “soluție” pentru problemele lor de politică internă.
În acest context, am spus de la bun început că nu consider oportună revizuirea acestei directive în condițiile în care, cu numai 3 ani în urmă, Uniunea Europeană adoptase deja o directivă similară. Ea urma să ofere soluții pentru rezolvarea unor probleme adevărate precum munca la negru. Această directivă nici măcar nu a apucat să intre în vigoare în Statele Membre.
Munca la negru este, în opinia mea, inamicul comun și aceasta este problema adevărată asupra căreia întreaga Europă ar fi trebuit să se unească.
După 18 luni de negocieri intense și de multe ori neplăcute, tabloul final al acestui raport este unul mixt. În ciuda opoziției Vestului, am reușit să asigurăm o durată mai lungă a detașării de la 6 la 24 de luni, cu posibilitatea de prelungire. Acest lucru e important atât pentru firmele românești, mai ales cele mici și mijlocii, cât și pentru angajați, reducând procedurile repetate în cazul extinderii unor contracte.
Datorită caracterului complex al transportului rutier, elementele specifice ale acestui sector vor fi tratate într-o legislație ulterioară dedicată în totalitate transportului. Însă, aș vrea să atrag atenția la cât de important va fi, pentru firmele românești din domeniu, să fie pregătite pentru noi provocări în următorii ani, dar și pentru noi ca țară, să reușim să impunem interesele noastre legitime în negocierile din pachetul legislativ rutier.
Am mai obținut progrese în ceea ce privește condițiile de muncă și drepturile muncitorilor detașați. Astfel, aceștia nu își vor mai vedea salariile scăzute în urma retragerii unor sume de către angajatori pentru decontarea unor cheltuieli de cazare sau transport.
Discuții ample au avut loc cu privire la definirea și aplicarea conceptului de “remunerație” obligatorie. De la începutul negocierilor am insistat asupra clarificării acestui concept care nu se regăsește în legislația tuturor statelor membre. Necesitatea acestei clarificări este dată de faptul că în lipsa ei, firmele nu vor ști ce norme trebuie să respecte, iar angajații nu își vor cunoaște drepturile cu exactitate. Raportul votat creează cadrul unei definiri mai clare în toate statele membre a tuturor elementelor care compun remunerația muncitorului detașat.
O altă noutate adusă de acest raport o reprezintă introducerea obligativității pentru firmele străine de respectare a contractelor colective încheiate la nivel de întreprindere sau la nivel local, pe lângă respectarea contractelor colective la nivel național și a legislației în vigoare. Această măsură se datorează cu precădere statelor nordice care nu au o legislație națională în acest domeniu.
Mai mult, acest dosar propune de asemenea noi reguli referitoare la subcontractare. Fiecare firmă subcontractantă trebuie să se supună tuturor condițiilor de muncă existente în compania din statul membru unde se va desfășura activitatea subcontractată, în urma negocierilor colective de la nivelul companiei respective. De exemplu, o firmă din România care lucrează în domeniul instalațiilor va fi pusă în fața unui perete legislativ, care variază enorm de la o țară la alta, care e greu de înțeles și de aplicat, și care o va descuraja să efectueze servicii de subcontractare.
Am încercat să descurajez aceste practici anti-concurențiale de respectare a contractelor colective încheiate sub nivelul național, și am obținut obligativitatea publicării clare pe site-ul unic național al fiecărui stat membru, a tuturor prevederilor pe care o firmă străină trebuie să le respecte atunci când detașează angajați în țara respectivă.
Acest dosar va intra acum în procedura de trialog, adică negocieri purtate între Parlamentul European, Statele Membre reprezentate prin Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană. Voi urmări îndeaproape negocierile și forma finală pe care o va lua această directivă. Regret, așa cum am mai spus-o, faptul că președintele Johannis a cedat mult prea ușor în fața pretențiilor motivate electoral ale domnului Macron. Mi-aș fi dorit enorm ca președintele nostru să fi folosit această ocazie și să se lupte pentru drepturile noastre.
România trebuie să facă front comun și să se lupte la toate nivelele, în țară și mai ales la Bruxelles, pentru protejarea intereselor și a competitivității țării noastre. Vor urma multe dosare grele cu implicații majore pentru România și trebuie să formulăm opinii clare și ferme pe care să le susținem împreună.
Cu privire la dosarul muncitorilor detașați, încurajez orice firmă sau persoană care va întâmpina dificultăți sau se va considera neîndreptățită ca urmare a aplicării noilor reglementări, să mă contacteze pentru a putea găsi soluții ca să combatem împreună aceste efecte negative.
