La fel ca și în cazul vizelor pentru Canada și Statele Unite, Grupul socialiștilor și democraților europeni își întețește eforturile pentru a grăbi decizia politică de admitere a României în spațiul Schengen. Ar fi salutar ca și grupurile politice de dreapta să facă același lucru.
Din păcate nu doar că nu o fac dar, prin trompete precum Monica Macovei sau Cristian Preda, folosesc orice prilej, la fel ca și în această săptămână, la Strasbourg, pentru a arunca mizerii înspre țara noastră, într-un act pe care, deși o perioadă l-am considerat ca lipsă de bun simț, îl consider acum pur și simplu trădare. Eu nu îmi pot explica motivația acestor oameni. Ce câștigă? Cine îi instigă? La rândul lor, colegii de stânga care ne susțin nu își pot explica atitudini gen Macovei sau Preda. Câtă ură ascund acești oameni? Politic sunt ca și inexistenți, viitorul lor este în urma lor, și atunci nu putem decât să ne gândim că, în disperare, se agață de orice prilej care le permite să își mai împrăștie în mod public otrava.
Eu nu scriu și nu gândesc așa aproape niciodată și în general despre nimeni, dar m-am săturat de minciuna celor de dreapta, m-am săturat de otrava lor, de manipulările lor și de răul pe care îl fac României, doar pentru că aproape nimeni nu îi votează în țară. Aceste specimene sunt nu doar ultimele relicve ale epocii Băsescu, dar și pioni ai unor politici care ne-au divizat de la ultimele alegeri încoace țara și societatea de o manieră extrem de gravă.
Să fie clar. Dincolo de doamna Macovei sau de domnul Preda, neincluderea României, și a Bulgariei, în Spațiul Schengen duce în mod clar la slăbirea credibilității Uniunii Europene și reprezintă un eșec al acesteia. Nu mai e niciun secret faptul că România și Bulgaria întrunesc toate condițiile posibile, și toate condițiile aplicate tuturor celorlalte state, pentru a adera ca și membru cu drepturi depline, iar acest lucru a fost recunoscut public chiar și de Consiliul European cel care, prin state precum Olanda, blochează nepermis și ilegal accesul nostru în spațiul Schengen!
Din câte știu, Romania a achiziționat echipamente pentru securizarea frontierelor sale plătind firmelor din statele membre din Vestul Europei aproape 1 miliard de euro de-a lungul ultimului deceniu. Eu vreau să ni se spună clar, cât mai trebuie să plătim în ani și în bani pentru a fi lăsați să respectăm Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, intrând în spațiul Schengen așa cum suntem obligați.
Aici nu e vorba de democrație, de corupție, de invenții de opoziție sau alte minciuni. Aici e vorba de criterii clare, îndeplinite de multă vreme. Eu susțin consolidarea democrației în România, susțin lupta împotriva corupției și susțin o României pe deplin integrată în Europa.
Am cerut și cer însă instituțiilor europene să ne spună care e baza legală care i se aplică României și Bulgariei, în ceea ce privește includerea lor în spațiul Schengen. Trebuie să știm cu toții dacă, și de ce, România este tratată după alte legi decât cele aplicate celorlalte state.
Cred că România și Bulgaria trebuie să ceară în prima ședință a Consiliului JAI (Justiție și Afaceri Interne) acceptarea aderării celor două State Membre la spațiul Schengen, așa cum merită deja de aproape 7 ani de zile. Astfel, acest subiect va trebui dezbătut și votat în plenul Consiliului.
Cei care astăzi ne transmit “pe căi diplomatice” că se vor opune, vor trebui să își susțină refuzul în scris, cu argumente ce țin strict, așa cum e normal în cazul oricărei țări, de procedură și strict de cerințe tehnice, nu de decizii politice. Sunt convins că doar așa vom putea afla adevărul despre motivele pentru care românii și bulgarii sunt tratați într-un mod discriminatoriu față de ceilalți cetățeni europeni din spațiul Schengen. Desigur, nu cred că își va permite cineva să se opună, dar dacă o fac, acest vot va putea fi atacat la Curtea Europeană de Justiție, care conform tuturor experților cu care am vorbit, ar da câștig de cauză celor două State Membre.
Până atunci, mă bucur totuși, așa cum am văzut în această săptămână la Strasbourg, la dezbaterea solicitată de socialiștii europeni Parlamentului European și Comisiei Europene, că toți colegii de stânga arată respect și susținere României și sper ca anul viitor să facem noi păși, mai hotărâți, înainte!
Despre ce am reușit deja în acest an, și sunt mândru de rezultat, puteți citi aici.