Ieri seară, în incinta Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, aflat într-un nou sediu, am lansat public, în prezența unor descendenți ai delegaților bihoreni la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, proiectul nostru de suflet din acest an – Urmașii Marii Uniri.

Acesta este implementat de către asociația cu același nume, pe care am înființat-o alături de alți tineri bihoreni în 2016, este finanțat din resursele asociației și se bucură de sprijinul a numeroși parteneri din Bihor, Cluj, Alba și București, și mai ales de contribuția voluntară a unui grup de 17 studenți ai Universității din Oradea – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.

Ne dorim, prin acest proiect, să evidențiem rolul major al județului Bihor și al Oradiei în desfășurarea evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Nu trebuie uitat faptul că Declarația de Independență de la Oradea, semnată de către reprezentanții Comitetului Național Român la 12 Octombrie 1918 în casa avocatului Aurel Lazăr – acum muzeu deschis publicului, a făcut posibilă Marea Adunare de la Alba Iulia și a făcut din Oradea, primul oraș al Unirii.

Alături de echipa de proiect și de partenerii noștri, ne propunem, cu sprijinul studenților voluntari, să aducem în atenția tuturor românilor, a urmașilor delegaților – dintre care dorim să identificăm cât mai mulți în acest an, sacrificiul și devotamentul acestora. Noi credem că valorile generației de la 1918, pentru care acei oameni au luptat și s-au sacrificat trebuie să reprezinte modelul unei noi generații de români, care să ducă România mai departe, să îi asigure locul cuvenit în cadrul construcției europene și să ne facă pe toți mai uniți și mai activi în calitate de cetățeni.

Nu în ultimul rând, susținem o agendă unitară și puternică pentru celebrarea Centenarului, prin coordonarea și promovarea reciprocă a evenimentelor organizate în județul Bihor, astfel încât ele să fie cât mai accesibile tuturor celor interesați.

Primele povești ale delegaților la Marea Unire și ale urmașilor acestora, fotografii care nu au mai fost publicate până acum și articole extrem de interesante din presa vremii și nu numai, vă așteaptă deja la adresa www.urmasiimariiuniri.ro și pe pagina de Facebook UrmasiiUnirii.