Acum un an am deschis biroul parlamentar la Oradea. A fost un an plin de activități și mă bucur că am reușit să ne ținem de cuvânt și să dăm viață acestui birou. Ne-am dorit să oferim orădenilor, tuturor orădenilor, un spațiu funcțional pentru activitățile desfășurate de ei, în mod gratuit.

6studenti3 6studenti4 9tineret

În ultimul an s-au organizat evenimente, întâlniri ale asociațiilor studențești, dezbateri între tineri, cursuri pentru elevi („Ghidul elevilor”) și multe alte activități. Împreună cu colegii din echipa de la Oradea, dar nu numai, am organizat dezbateri și în afara biroului. Am avut onoarea să avem îi invitați la aceeasi masă pe toți factorii implicați în dezvoltarea Municipiului Oradea și Județului Bihor (Prefectură, Primărie, Consiliul Județean, Universități din municipiu, mediul de afaceri, ONG-uri și mulți alții) alături de Madi Sharma, membru al Comitetului Economic și Social European. Am desfășurat acțiuni la Universitatea din Oradea, adresate studenților, altele desfășurate în parteneriat cu instituții publice, dar și activități outdoor, de studiu. Dupa cum spuneam, a fost un an în care biroul nostru a prins viață, devenind un loc al ideilor constructive și benefice pentru comunitate!

5institutiipublice 3EduBiz 1presa4

Același lucru îl putem spune și despre cele două zile ale „Porților deschise la biroul Europarlamentar Emilian Pavel”. Vreau să mulțumesc pe această cale reprezentanților mass-media pentru că au acceptat și de această dată invitația noastră. În același timp, mulțumesc reprezențantii autorităților publice locale, reprezentanților studenților în Senatul Universității Oradea, elevilor și profesorilor, antreprenorilor, asociațiilor patronale, colegilor de partid, prietenilor și familiei, pentru că au fost alaturi de mine și de noi în acele zile frumoase. Şi nu în ultimul rând, aş dori să îi mulţumesc echipei mele din Oradea pentru toată munca depusă şi pentru ambiţiia fiecăruia de a face ceva frumos pentru oraşul lor.

 

 

Îmi doresc pentru următorii ani să avem și mai multă activitate, iar orădenii să își dorească să folosească acest spațiu cât mai mult. Este biroul lor, deschis pentru ei.

 

Vă aștept cu mult drag!

 

 

Emilian