În această perioadă lucrez în calitate de raportor din partea grupului S&D în Parlamentul European la un dosar extrem de important pentru România: Implementarea Fondului European pentru Investiții Strategice. Dosarul este extrem de important pentru țara noastră pentru că, până în prezent, nu avem decât un singur proiect semnat în cadrul acestui Fond.
Fondul European pentru Investiții Strategice este o inițiativă comună a Băncii Europene de Investiții și a Comisiei Europene cu scopul de a combate deficitul actual de investiții în UE, prin mobilizarea și garantarea investițiilor private în proiecte strategice de infrastructură, inovare, educație și IMM-uri – prin finanțarea investițiilor de risc. Vorbim aici despre sume imense. Dacă într-o primă fază Fondul își propunea mobilizarea din piață a 315 miliarde de Euro, noul plan al Comisiei Europene țintește peste o jumătate de trilion de Euro (500 de miliarde) mobilizați până în anul 2020!
În esență, acest fond va funcționa ca și un mecanism de garantare a investițiilor strategice desfășurate de actori privați, sau în parteneriat public-privat, cu condiția ca datorită unui grad mai mare de risc, aceste proiecte să nu poată fi finanțate din alte surse, gen fonduri europene sau investiții guvernamentale. Acest fond de garantare își propune să mărească apetitul și capacitatea pentru investițiile cu un anumit grad de risc, acolo unde fondurile europene nu mai acționează. Lipsa unui ecosistem european de investiții e foarte dureroasă, mai ales pentru țări ca România, și reprezintă un obstacol major pentru mediul privat. Puteți găsi mai multe informații despre Fondul European pentru Investiții Strategice la acest link. O resursă ideală de idei pentru proiecte strategice, dar și o oportunitate extraordinară de a atrage investitori, este portalul de proiecte pentru investiții europene (European Investment Project Portal).
Prin amendamentele mele am insistat și am încercat să promovez câteva aspecte care sper să permită actorilor privați, sau în parteneriat public-privat, din România să poată atrage în curând sume de bani extrem de mari, atrase din toată lumea, sume care vor finanța nu doar proiectele noastre strategice ci vor și duce la creare a numeroase locuri de muncă!
Desigur, condiția esențială pentru realizarea acestui lucru este ca Ministerul Economiei și instituțiile financiare partenere să lucreze cu Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții și să promoveze această inițiativă. Mai mult, mediul privat dar și instituțiile publice din țara noastră trebuie să își consolideze capacitatea de a atrage investiții majore astfel încât, așa cum din păcate se mai întâmplă, să nu rămânem în urma altor state europene care pot genera proiecte sustenabile și strategice, cât și să atragă investițiile necesare pentru realizarea lor.
Din acest motiv m-am concentrat mult în amendamente asupra unui aspect care ne lipsește: capacitatea instituțională de implementare atât în domeniul public cât și în cel privat. Am cerut ca, prin intermediul unui grup de consultanță (European Investment Advisory Hub), Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană, să ofere consultanță completă și adaptată la nevoile locale. Vom crește, astfel, competitivitatea organizațiilor românești și implicit eligibilitatea proiectelor depuse.
Urmează în curând să finalizăm acest raport în Comisia pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale. Voi reveni cu mai multe informații despre acest fond de investiții și beneficiile pe care le poate aduce României.
Dacă între timp, aveți întrebări punctuale sau vă pot ajuta cu orice informații pentru proiectele dumneavoastră, scrieți-mi un email la adresa emilian.pavel-office@europarl.europa.eu sau trimiteți-mi un mesaj privat pe pagina mea de Facebook.