Amploarea și gravitatea dezvălurilor din cadru scandalului cunoscut sub numele de Panama Papers au generat nu doar interes sau revoltă, ci și îngrijorare. Acționând legitim, pentru apărarea cetățenilor europeni, Parlamentul European a decis înființarea unei comisii de anchetă, din care fac și eu parte, și care se numește PANA.

Scopul acesteia este acela de a lupta împotriva spălării de bani, a evaziunii și a fugii de plata taxelor, la nivelul marilor averi sau companii. În esență însă, comsia din care fac parte luptă ămpotriva inegalității, pentru că efectul faptelor enumerate mai sus, sau a altor practici similare, unele ilegale, altele îndoielnice sau imorale, îl constituie creșterea inegalității sociale. Când unii plătesc taxe, deși nu căștigă mult, iar alții, care câștigă milioane sau zeci de milioane de euro, se refugiază în paradisuri fiscale, rezultatul este clar și este unul grav!

Într-o prezentarea recentă pe care am avut-o în cadrul Comisiei PANA, am spus că, din punctul meu de vedere, pentru a putea lupta cât mai bine împotriva activităților offshore ilegale, avem datoria de a înțelege cât mai bine aceste infracțiuni precum și operațiunile din spatele lor. Pe lângă asta, cred că trebuie să înțelegem și instrumentele legale pe care le avem în acest moment la dispoziție.

Încă din 2012, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei spunea deja că statele sale membre, 47 la număr, pierd anual miliarde de euro din cauza infracțiunilor legate de evitarea plății taxelor, de evaziune, fraudă sau spălare de bani, facilitate prin sistemele financiare de tip offshore – paradisuri fiscale. Aceste operațiuni masive de înșelăciune, până la urmă, nu doar că îi nedreptățesc grav pe cetățenii onești, dar amenință în același timp buna guvernare, stabilitatea macroeconomică și, desigur, coeziunea socială.

De asemenea, frauda legată de TVA este folosită de organizațiile criminale care profită de lacunele legislative din statele UE. Frauda legată de TVA conduce la dislocarea unor sume imense de bani dinspre Uniunea Europeană către diverse paradisuri fiscale, generând distorsiuni ample în domeniul fiscal, cu efecte negative acolo unde doare cel mai tare, adică la nivelul IMM-urilor.

În termeni generali, aceste fapte se materializează astfel:

  • Facilitează ascunderea de informații față de autoritățile de reglementare, agențiile de rating, acționari și publicul larg și scapă astfel de reglementare și control. Opacitatea și secretul care garantează au permis instituțiilor financiare să își asume riscuri pe care nu le-ar putea lua și în alt mod. Astfel, opacitatea și secretomania au permis unor instituții financiare să își asume riscuri pe care altfel nu și le-ar fi putut asuma niciodată.
  • Fac posibil, pentru unele companii multinaționale și pentru indivizi extrem de avuți ca aceștia să evite plata taxelor, ceea ce transferă automat povara acelor taxe către întreprinderile mici și mijlocii și către restul societății.
  • Fuga capitalului obligă unele țări, în anumite cazuri, șă își scadă propriile taxe, ceea ce are întotdeauna un efect negativ asupra țărilor respective.
  • Facilitează activitățile criminale, precum evaziunea sau spălarea de bani.

Datorită unora dintre elementele de mai sus, paradisurile fiscale sunt larg percepute ca având o contribuție semnificativă la declanșarea crizei financiare din 2007, precum și la reducerea venitului național brut în toate statele membre UE.

Problema paradisurilor fiscale nu poate fi însă, cred eu, abordată în mod izolat de celelalte subiecte pe care le-am menționat deja: evaziunea, spălarea de bani, frauda și marea corupție. Aceste cazuri sunt de cele mai multe ori interconectate.

În opinia mea, paradisurile fiscale, fluxurile financiare ilicite, frauda cu TVA sau evitarea plății taxelor în Uniunea Europeană trebuie oprite într-un mod imediat și eficient. Iată câteva din măsurile pe care le-am propus eu în cadrul Comisiei PANA din Parlamentul European, după multe discuții și după o lungă muncă de documentare:

  1. Lacunele legislative, atât în rândul Statelor Membre UE, dar și între ele, trebuie eliminate. Toate statele din Uniunea Europeană au incriminat spălarea de bani, de exemplu, dar există încă diferențe între ele atât la nivel de definiție cât și la nivel de sancțiuni aplicate. În mod clar, aceste diferențe crează obstacole care afectează cooperarea polițienească și judiciară transfrontalieră.
  2. Statele Membre trebuie să își îmbunătățească rapid capacitatea de a colabora între ele și în aceste domenii, să poată schimba informații în mod eficient și să își coordoneze strategiile naționale, mai ales cu cele ale unor agenții europene precum Europol, Eurojust sau OLAF.
  3. Se estimează că, în acest moment, 98,9% din profiturile obținute în mod ilegal nu sunt confiscate și rămân la dispoziția rău făcătorilor! Iată de ce, confiscarea lor trebuie să devină prioritară.
  4. Cred de asemenea că este important să realizăm o recunoaștere mutuală, între state, a ordinelor de confiscare și a celor de înghețare a conturilor. O veste bună în acest sens este faptul că lucram deja în Parlamentul European la viitorul Regulament care se va aplica în toate statele membre. Eu sunt implicat direct în calitate de raport al grupului S&D pentru acest dosar.
  5. Înființarea Biroului procurorului european, care să fie apt să îi investigheze și să îi aducă în fața justiției pe cei care afectează interesele financiare ale UE. O delimitarea clară a competențeelor între acest birou și Statele Membre va trebui realizată prioritar.