Cu ocazia sesiunii plenare a Parlamentului European reunit în această săptămână, am reușit să facem și o mult așteptată evaluare a primelor 18 luni de implementare a Planului European de investiții.
Chiar dacă Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS), care se află în centrul acestui Plan, cu o valoare de peste 315 miliarde de Euro, s-a dovedit a fi un instrument bun pentru creșterea investițiilor în Europa, existau însă câteva neajunsuri substanțiale pe care noi le-am identificat, referitoare la calitatea și selecția proiectelor finanțate.
FEIS este un proiect pentru care noi, social democrații europeni ne-am luptat mult și îl vedem ca pe o realizare majora, care ne permite să obținem creștere în Europa și care duce la crearea de noi locuri de muncă. Credem însă că rezultatele pe care le putem avea prin el, pot fi chiar și mai bune.
Ce m-a interest în mod deosebit în cadrul acestei evaluări a fost să obținem menționarea, printer altele, a faptului că momentan activitățile acestui fond sunt mult prea concentrate în zonele dezvoltate ale Uniunii Europene.
Eu vreau ca România să poată beneficia de această oportunitate enormă! Depinde, desigur, și de noi, și de calitatea proiectelor pe care le propunem.