Ultimele evoluții din Catalonia au ridicat inclusiv probleme și discuții referitoare la relația dintre Uniunea Europeană și diversele regiuni care formează Statele Membre. Chiar și în Parlamentul European au fost destule voci care cereau sau cer încă mediere de la Uniunea Europeană.
Sunt oarecum bucuros, atâta cât permite contextul, de faptul că și în acest caz, la fel ca și în cazul Scoției anterior, răspunsul Uniunii Europene a fost fără echivoc, descurajând, pe cât poate UE să o facă, populismul care se ascunde în spatele acestor acte ilegale de separatism pe criterii etnice. Uniunea Europeană nu are ce să medieze între un Stat Membru și una dintre regiunile sale!
Trebuie să o spunem însă, Europa încurajează și sprijină dezvoltarea regiunilor. O face de multe decenii și, de cele mai multe ori, cu succes. Dar cine își închipue că Uniunea va sprijini tendințele separatiste greșeste amarnic, în opinia mea.
Probabil că deschiderea, sau chiar orientarea către regiuni, a dat unora anumite idei care nu au nimic de a face cu scopul urmărit de politicile Uniunii Europene. Iar acela este, în mod clar, convergența, ridicarea și egalizarea, pe cât posibil, a nivelului de dezvoltare și de trai între diversele regiuni ale Europei.
În opinia mea, politicienii catalani și-au arătat micimea, la fel ca și cei scoțieni, la fel ca și conservatorii britanici. Într-o lume care, în acest moment, că ne place, că nu place, se află într-o etapă a globalizării, ruperea, fărmițarea, sunt false opțiuni și în mod sigur nu aduc bunăstare oamenilor. Aduc putere unor grupuri, dar eu îi văd ca pe niște regine ale unor mușuroaie de furnici care trăiesc printre elefanți…
Eu nu vreau să dezbat aspecte care țin de bucătăria internă a Spaniei. Ca deputat european român, ce aș vrea să transmit eu celor care citesc aceste rânduri, este încrederea în rolul benefic al regiunilor ce profită înțelept de apartența țărilor lor la Uniunea Europeană.
Încă din 1988, Catalonia face parte dintr-un acord semnat cu alte trei regiuni europene, Rhone-Alpes în Franța, Lombardia în Italia și Baden-Wurttemberg în Germania. Acest acord se numește ‘’Cele patru motoare ale Europei’’, pentru că reunește undeva la 7% din PIB-ul Uniunii Europene și peste 30 de milioane de locuitori.
Scopul lui era și este acela de a încuraja proiectele între regiuni ale unor state diferite, de atrage fonduri europene, de a crea infrastructură de calitate, inovație, antreprenoriat sau turism. De asemenea, ele își propuneau inclusiv să facă lobby împreună, pe lângă Comisia Europeană, pentru promovarea proiectelor lor.
Toate acestea s-au putut face, iar cele patru regiuni sunt incontestabil foarte prospere, într-un cadru european, facilitat de apartenența Spaniei, Franței, Italiei și Germaniei la Uniunea Europeană. Restul regiunilor din acele state, să nu ne amăgim, au contribuit și ele la acest succes.
Micimea în viziune și în acțiune nu va duce niciodată la prosperitate. De aceea eu nu cred în viitorul unei Catalonii independente. Ca să concureze cu cine? Cu Spania? Cu Franța? Cu Germania? Este nerealist și este o minciună. Catalonia a prosperat, nu singură și niciodată singură, în epoca modernă, tocmai pentru că a făcut parte dintr-un stat, cu bune și cu rele, dar un stat care a trecut, iată, printr-o criză economică, un stat care își revine și, în mod cert, un stat care oferă cetățenilor săi unul dintre cele mai ridicate standarde de trai din lume!
Eu aș vrea sincer să văd județele noastre dezvoltând cooperarea dintre ele, aș vrea să văd parteneriate transfrontaliere, aș vrea să văd județe care se asociază și se promovează la Bruxelles, care atrag fonduri și care, dincolo de infrastructură – dar fără a o ignora, au ca scop creșterea nivelului de trai al oamenilor.
Despre aceste idei voi mai vorbi însă.
Acum nu pot decât să sper că situația din Catalonia se va rezolva, iar statul spaniol își va consolida unitatea. Desigur, fără derapaje precum am văzut săptămânile trecute.
Și o ultimă idee: dialogul trebuie să fie permanent. Nu înainte, nu după, ci în fiecare zi!
