Cioloș nu știe ce președinție deține România. Dar asta e vestea bună.
Ieri seara, la postul Digi24, Dacian Cioloș, fost comisar european și fost prim ministru, spunea: ”(atacarea lui Kovesi) e singura acțiune vizibilă la nivel european a președinției României a UE (sic!)”.
Faptul că domnul Cioloș, fost comisar european și fost prim ministru, nu știe ce președinție deține România la nivel european este doar partea bună, pentru că partea tragică abia acum urmează.
Fără să știe despre ce vorbește, Dacian Cioloș evaluează ceva ce nu cunoaște. El vrea să știe doar că România s-a opus ascensiunii doamnei Kovesi către un salariu net de 14.300 de Euro, vreme de șapte ani, plus sporuri și alte creșteri salariale.
Ce omite domnul Cioloș însă e faptul că în Consiliul UE votul dat de Statele Membre a fost de 50 la 29 împotriva doamnei Kovesi. Dacă acesta este rezultatul acțiunilor guvernului PSD, trebuie să recunoaștem că avem o influență uriașă la nivelul Uniunii Europene!
Mai mult, Dacian Cioloș, care se visează – probabil numit de cineva și nu ales, președintele României, omite cu nerușinare să menționeze adevăratele acțiuni vizibile ale membrilor și experților guvernului: până la această oră, în mai puțin de trei luni, am reușit să facilităm aproape 70 de acorduri politice cu Parlamentul European, din care peste 50 de dosare au fost deja închise, adică aprobate si de Statele Membre in Consiliu, dar si de Parlament.
Este mai mult deja decât au reușit colegii austrieci în șase luni si vom vedea ce vor reuși colegii finlandezi, cei care neîntrebați de nimeni se ofereau acum câteva luni sa ne înlocuiască.
Iar cine va avea răbdare să cerceteze, va vedea că vorbim de dosare grele, ori de dosare lăsate moștenire de la alte președinții care nu au fost capabile să creeze și să obțină consens la nivelul Statelor Membre DAR și al instituțiilor UE!
Personal, eu nu am deloc așteptări de la Dacian Ciolos. Îi intuiesc lipsa de valoare politică și i-am văzut-o în mandatul de prim ministru. I-am mai văzut-o de curând, alături de alt ne-președinte, cel al USR, împreună cu care a reușit ce nu a reușit nimeni de la Revoluție încoace: să nu respecte o lege respectată deja de peste două decenii de TOATE celelalte partide și să strige în gura mare că nu e lăsat să încalce legea!
Acesta este nivelul lui Dacian Cioloș, care emite judecăți despre rezultatele Președinției române la Consiliul UE.
Dar dacă tot se dă expert în probleme europene, și chiar dacă sunt întrebări ce vor rămâne fără răspuns, l-aș întreba pe domnul Dacian Cioloș:
- La aproape două luni până la alegerile pentru Parlamentul European, din ce familie politică europeană face parte și de ce?
- Susține dublarea sau triplarea bugetului programului Erasmus+?
- Cum vede propunerea lui Macron privind un salariu minim european, dat fiind că în România se opune creșterilor de salarii și pensii realizate de PSD?
- În Germania au crescut recent salariile angajaților statului în domenii precum sănătate, educație, interne și administrație. Aprobă și ar susține acest lucru și în România?
- Ce părere are despre inițiativele Comisiei Europene și ale Parlamentului European cu privire la impozitarea corporațiilor acolo unde realizează profitul? A studiat aceste propuneri? Știe că guvernul PSD-ALDE este unul dintre pionerii europeni în implementarea unor astfel de măsuri?