În perioada 15-23 Octombrie se va desfășura, la nivel european, acțiunea intitulată Code Week EU 2016 – aflată la a patra ediție, care promovează importanța dezvoltării abilităților digitale și a cunoștințelor de coding, indiferent de vârstă. Anul trecut, peste 500.000 de persoane din toată Europa, mai ales elevi, dar nu numai, au participat la peste 8.000 de evenimente organizate în cadrul acestei inițiative. Mai mult, au fost implicate peste 600 de școli și licee europene.
Vreau să încurajez și pe această cale toate centrele și organizațiile de training, și mai ales, școlile și liceele din Oradea și din Bihor care dețin infrastructura necesară sau care, cu un pic de efort și creativitate, pot realiza parteneriate cu mediu privat, să le ofere elevilor lor această șansă. Ca exemplu de abordare, la fel ca și anul trecut în luna Decembrie, cu ocazia evenimentului The Hour of Code – Ora de coding, voi pune și în acest an la dispoziția unui grup de elevi biroul meu parlamentar din Oradea. Cred că școlile doritoare vor putea găsi și alte variante, firme, ONG-uri, biblioteci, care să le permită să participe la Code Week EU 2016.
Abilitățile de coding, cel puțin la un nivel minimal, vor deveni din ce în ce mai necesare și, la un moment dat, obligatorii, pentru oricine va dori să se integreze cu succes pe piața muncii. Dezvoltarea unor cunoștințe de coding reprezintă pentru epoca noastră ce a însemnat alfabetizarea în secolele trecute și oferă abilități atât de necesare în secolul 21, precum capacitatea de a rezolva probleme, munca în echipă, spiritul de inițiativă, creativitatea sau gândirea analitică.
Iată de ce consider că este esențial ca elevii, mai ales cei mai mici – dar nu numai, să fie expuși unor elemente de coding care să le deschidă anumite perspective și oportunități de a continua. Așa cum am mai solicitat și Ministerului Educației, eu cred că este important să găsim soluții, inclusiv prin parteneriat de tip public-privat, pentru a realiza acest lucru în școală. Până atunci însă, acțiuni precum Code Week EU 2016 pot reprezenta un bun început pentru un prim contact de succes cu un domeniu pe cât de actual, pe atât de necesar.
Mai jos se găsesc câteva linkuri utile, pe care instituțiile interesate le pot accesa:
- https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/code-week-eu-2016-skill-digital-world-codeeu
- http://codeweek.eu/
- http://events.codeweek.eu/ambassadors/#tabs-RO
- http://codeweek.eu/resources/romania/
România are în prezent un număr foarte mic de evenimente înregistrate în programul Code Week. Dacă organizați o activitate de coding, vă rog sa vă înregistați evenimentul la această adresă http://events.codeweek.eu/ pentru a putea oferi un exemplu și altor organizații. Mult succes tuturor!