Primarul consideră că municipalitatea a procedat perfect legal în privința acestei lucrări […] prin faptul că „descărcarea arheologică se face odată cu lucrarea”.

Florin Birta fie nu știe despre ce vorbește (foarte grav), fie “drege busuiocul” (ca să nu spunem direct că minte pentru a acoperi incălcarea flagrantă a legii împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură Bihor). În graba de a demara investiția la parcarea „Park and Ride” (altă aberație să insiști să folosești această denumire după ce finanțarea europeană ți-a fost refuzată deoarece nu îndeplinește condițiile pentru acest tip de investiție P+R) din Centrul Civic și obișnuiți cu scurtcircuitarea etapelor legale necesare pentru că, nu-i așa, cetățenii nu cunosc legile iar cei desemnați să le cunoască și să le aplice tac complice – oficialii Primăriei Oradea au avut “ghinionul” de a găsi în șantier vestigii arheologice care, din nou ghinion, au atras atenția opiniei publice.

Zona în care se efectuează acum săpături cu excavatorul și buldozerul (sit cunoscut pentru patrimoniul arheologic) este și pe lista monumentelor istorice din judetul Bihor: “Zid de incintă, șanțul cetății și contraescarpă” BH-II-m-A-01052.05 (RAN: 26573.02.02), Piața Emanuil Gojdu 41 47.05139°N 21.94278°E.

Conform OG Nr. 43/2000 și Ordin Nr. 2518/2007, ÎNAINTE DE INCEPEREA LUCRĂRILOR, Primăria Oradea ar fi trebuit să obțină AVIZUL FAVORABIL pentru faza de execuție SAU, după caz, CERTIFICATUL DE DESCĂRCARE ARHEOLOGICĂ, de la Ministerul Culturii prin direcția deconcentrată din zonă, adică Direcția Județeană pentru Cultură Bihor. Acest aspect a fost ridicat și în ședința de Consiliu Local al Municipiului Oradea de către liderul grupului UDMR. Răspunsul a fost vag. Aceste avize/descărcări se obțin pe baza raportului de cercetare arheologică preventivă. Supravegherea arheologică în situ de care se folosește acum primarul Florin Birta este și ea o cerință legală și obligatorie dar aceasta nu are rolul de a înlocui etapele legale evidențiate anterior și nici nu poate fi folosită pentru a justifica ignorarea legii.

Ori este evident pentru oricine acum, din declarațiile emise în spațiul public, că aceste etape au fost “sărite” sau “cosmetizate”, nu există niciun certificat de descărcare arheologică și ar trebui văzut avizul emis de DJC Bihor pentru a se analiza documentele în baza carora a fost emis.

Pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede și pentru că, probabil nu le pasă sau au sperat să nu dea peste niciun vestigiu, cei din Primaria Oradea nu au facut nicio cercetare arheologică preventivă iar Direcția Județeană pentru Cultură Bihor s-a ocupat să pună “batista pe țambal” pentru ei. Fapte, nu vorbe!

Am solicitat documentele de mai sus instituțiilor abilitate și vă voi ține la curent cu răspunsurile primite.

Nu voi accepta ca astfel de practici să continue la nivelul Municipiului Oradea. Trebuie să conservăm moștenirea bogată a acestui minunat oraș, dezvoltându-l în același timp într-un mod sănătos, respectând legile în vigoare.

#pentruOrădeni

 

Cadrul legal:

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/61186

Ordinul-nr.-2518-din-04.09.2007-privind-metodologia-de-aplicare-a-procedurii-de-descarcare-de-sarcina-arheologica