Astăzi am inaugurat cabinetul parlamentar de la Oradea. Îi mulțumesc domnului Ioan Mang, președintele PSD Bihor, pentru prezență și de asemenea mulțumesc tuturor colegilor care au participat la acest eveniment, jurnaliștilor, prietenenilor și familiei.
Orădean fiind, am deschis acest birou cu emoție dar și cu ambitie. Este biroul meu ‘’de acasă’’ și am dorit ca acest lucru să se vadă. Am vrut să realizăm ceva diferit și cred ca am reușit. Ambiția și dorința mea sunt ca acest birou să fie un spațiu eminamente viu. De aceea un aspect interesant îl reprezintă pereții mobili, fapt care permite transformarea biroului într-un loc de expoziție sau chiar pentru mici spectacole. Poate că nu vom reuși să suplinim în acest spațiu absența unei Case de cultură a studenților în Oradea, dar ce e sigur e că vom invita în permanență tineri artiști care să expună sau să își prezinte creațiile aici.
Vreau ca acest birou să fie, bineînțeles, un adevărat loc de întalnire și consultare. Chiar mâine voi avea deja o discutie care se anunță deosebit de utilă cu reprezentanți ai asociațiilor studențești. Vor urma alte întâlniri cu reprezentanți ai sindicatelor, patronate, ONG-uri, pentru că vreau și am nevoie în activitatea mea să aud și să adun cât mai multe opinii, idei, proiecte și în general orice inițiative care pot contribui atât la consolidarea vocii noastre la Bruxelles cât și, mai ales, la a aduce un pic de bine in viețile oamenilor. Totodată, voi pune acest birou la dispoziția asociațiilor studențesti pentru activitatea lor curentă, ori de câte ori acesta este disponibil.
Situat pe strada Tudor Vladimirescu la numărul 41, biroul este deschis de Luni până Vineri între orele 9 și 17. Ca o noutate, în perioadele în care mă voi afla la Bruxelles sau Strasbourg, vor fi organizate discuții cu cetățenii prin intermediul programului Skype. Tot ceea ce trebuie să faceți este să mergeți la biroul meu și să faceți o programare!
Între timp, mă puteți găsi pe rețelele de socializare Facebook și Twitter, unde vă invit să îmi adresați întrebări sau să împărtășiți diverse sugestii sau idei pe care le-ați dori dezbătute în Bruxelles sau în România.