În această săptămâna, la Bruxelles, în comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European am votat alături de colegii noștri din comisia pentru cultură și educație, pentru suținerea revizuirii instrumentului Europass, dosar aflat acum în procedură de negocieri între Parlament și Consiliu, cei doi co-legiuitori ai Uniunii Europene.
Revizuirea Europass va asigura o mai bună înțelegere, dar și mai multă interoperabilitate, în evaluarea de către angajatori a abilităților și calificărilor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Ne-am asigurat de asemenea că acest instrument va servi mai bine persoanele cu dizabilități și va asigura o și mai bună protecție a datelor personale. Proiectul actului legislativ va fi votat, cel mai probabil, în sesiunea plenară a Parlamentului European din luna Martie, urmând să fie apoi aprobat și de Consiliul UE. Decizia finală va deveni aplicabilă în 20 de zile de la publicarea ei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Din anul 2005 și până în present pagina de internet Europass a fost accesată de peste 126 de milioane de ore și peste 60 de milioane de CV-uri au fost create online, făcând din acest instrument una dintre cele mai de succes și mai cunoscute initiative ale UE.
El vine în sprijinul mobilității educaționale și al forței de muncă în Europa, făcând atât abilitățile cât și calificările oamenilor mai ușor de înțeles pentru toți cei implicați – studenți, angajatori, șomeri sau educatori.
Portofoliul Europass este format din cinci documente: CV, pașaport lingvistic, secțiunea de certificate, secțiunea de diplome, precum și un document de mobilitate.
Vom realiza de acum o simplificare dar și o modernizare a felului în care cetățenii europeni își vor prezenta abilitățile, calificările și experiența. Credem că el va corespunde cerințelor erei digitale și că va fi un instrument efficient și ușor de folosit, care își poate aduce propria contribuție la generarea de creștere economică, dar și la mai multă competitivitate în Europa.
Într-o perioadă în care multe State Membre luptă împotriva creșterii șomajului în rândul tinerilor, datoria Uniunii Europene este să suțină persoanele aflate în diverse forme de educație, pe cei în căutarea unui loc de muncă, pe angajatori și pe alte persoane implicate. Este extrem de important, cred eu, să popularizăm acest instrument care va deveni curând și mai modern și mai util și mai eficient.