În calitate de membru al Comisiei de Muncă dar și al Grupului pentru Tineret în cadrul Parlamentului European, am organizat în data de 21 Martie 2018 un eveniment intitulat „Mai multă mobilitate pentru tineri”. Alături de co-organizatorii evenimentului, EFIL – Federația Europeană pentru Învățare Interculturală, și EEE-YU – Schimburi Educaționale Europene, am abordat importanta temă a recunoașterii diplomelor și studiilor în spațiul Uniunii Europene, mai ales pentru educația pre-universitară. Alături de experții din Comisia Europeană și Consiliul European, cât și organizațiile europene de profil, am mai discutat și despre îmbunătățirea programelor de mobilitate pentru elevi, precum Erasmus+.
Studiile sau stagiile de formare urmate în străinătate ajută enorm la dezvoltarea capacității profesionale dar și personale, a competențelor sociale și interculturale, cât și la creșterea șanselor de inserție profesională. Aproximativ 200.000 de tineri din clasele I-XII sunt „mobili” pe teritoriul Uniunii Europene, în general datorită unor condiții de relocare a familiilor lor. Cu toate acestea, diplomele sau studiile realizate în străinătate încă se recunosc destul de greu. Nu există un sistem european de recunoaştere automată, educația și formarea profesională cât și studiile școlare au un proces extrem de dificil. Acest lucru frânează studiile pe teritoriul uni alt stat UE și întoarcerea acestor elevi acasă.
Mai mult, recunoașterea perioadei de studiu școlar, unde perioada de studiu a fost între 3-10 luni și nu s-a încheiat cu primirea unei diplome, e extrem de complicată. Ni s-a adus în atenție faptul că perioadele de studiu în clasele I-XII nu sunt recunoscute sau reglementate în multe State Membre precum Cehia, Danemarca, Estonia, Ungaria, Finlanda, Lituania, Suedia și Olanda. Am fost extrem de mândru să aud că România are un set de programe excelente și am învățat enorm de la Adrian Iordache, reprezentant al Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) din partea Ministerului Educației, care a fost de asemenea prezent la eveniment.
O abordare europeană a acestor bariere e vitală. Însă nu sugerez copierea sistemului Bologna și aplicarea acestuia pentru studiile gimnaziale și liceale pentru că ar presupune compararea curriculei și a fiecărei materie predată, îngreunând și încetinind orice proces de recunoaștere și echivalare a studiilor.
Am ales să organizez acest eveniment acum pentru a avea ocazia să oferim Comisiei Europene o serie de sugestii în vederea pregătirii unui pachet legislativ pentru „Recunoașterea diplomelor și perioadelor de studiu universitare și școlare”, obținute și efectuate în spațiul UE. Comisia va lansa acest pachet legislativ la începutul lunii Mai 2018, făcând parte din inițiativa europeană de a crea o zona europeană a educației unde mobilitatea în învățământ să fie susținută și promovată pe măsură.
M-am bucurat enorm să aud de la reprezentanții Comisiei că sugestiile noastre vor fi într-adevăr încorporate. Pe lângă acest eveniment și cu suportul altor colegi, voi organiza o dezbatere politică în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, cel mai probabil în sesiunea din luna Aprilie, pentru a ne asigura de faptul că propunerea legislativă a Comisiei va include cele mai bune reglementări pentru tineretul european.