Adevărul din spatele spuselor recente ale ministrului francez de externe, citat și de presa din România, este că domnul Macron se pregătește de alegeri. Alegerile europene din Mai 2019, prin care speră să își tragă partidul și în Parlamentul European. Nici de stânga, nici de dreapta, domnul Macron se visează un fel de arbitru al Europei, un Napoleon al mileniului trei probabil, care își va vinde parlamentarii europeni grupului politic ce va părea că îl ridică cel mai sus pe piedestalul după care tânjește.

…

Într-un discurs susținut în această săptămână, cu ocazia conferinței anuale a ambasadorilor francezi, ministrul de externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, le vorbea celor prezenți despre forțele centrifuge care afectează o Uniune Europeană de altfel puternică – în cuvintele ministrului. Printre acestea, domnul ministru a enumerat desigur, Marea Britanie și Brexit, Italia – identificată și de președintele Macron, și țările din Europa Centrală și de Est. Prin urmare, și România. La capitolul parteneri esențiali, șeful diplomației franceze a menționat o singură țară, Germania.

Dincolo de aceste câteva remarci lipsite de surprize, ceea ce a atras și atenția presei românești este faptul că Jean-Ives Le Drian a spus, printre altele, faptul că cetățenii altor țări pot, desigur, să își aleagă liderii pe care și-i doresc, dar că Franța nu este pregătită să contribuie financiar decât pentru un anumit tip de Europa. La fel, dacă suntem atenți, ca și Italia – țară criticată mereu în ultimele luni de elitele franceze, tocmai pentru această abordare.

S-a scris mult despre fondurile europene, despre importanța lor – evidentă pentru noi toți, în dezvoltarea tuturor Statelor Membre și, desigur, cu atât mai mult, a celor din Europa Centrală și de Est. Însă, la fel ca și ministrul francez al afacerilor externe, o bună parte a celor ce folosesc acest tip de discurs, uită că fondurile europene sunt doar o parte a medaliei.

Pe scurt, țările mai mici, sau în curs de dezvoltare precum, de exemplu, Polonia sau România, au beneficiat sau beneficiază de ele, și este un lucru bun, dar aceste fonduri nu reprezintă pomeni, nu reprezintă milă și în niciun caz nu reprezintă mai mult pentru noi decât pentru Franța, care își susține printre altele agricultura neperformantă de decenii, cu ajutorul lor!

În al doilea rând, Franța domnului Le Drian nu ne plătește pe noi, cei din Europa de Est. Franța contribuie, dacă va mai vrea, la bugetul Uniunii Europene, din care cel puțin teoretic facem parte cu toții în mod egal. Iar acele fonduri, din coșul comun, sunt destinate tuturor țărilor. Este o chestiune de principiu care nu poate fi ignorată.

Mai mult, domnul ministru, care condiționează contribuția Franței de un anumit fel de comportament al altor State Membre UE, uită faptul că firmele franceze beneficiază și ele nu doar de fondurile europene disponibile în țările în care fac afaceri dar, în același timp, profită copios de costul scăzut al forței de muncă din țări precum România, realizând profituri colosale! Profituri care se repatriază în Franța.

Până la urmă, ce reproșez eu acestui tip de discurs este omiterea unor fapte esențiale – pentru a susține doar o anumită teză și, mai mult decât orice, ipocrizia!

Partidul domnului Macron are nevoie de un scor foarte bun la alegerile europene de anul viitor și de aceea se pretează, în opinia mea, la un discurs eminamente populist, pe care îl practică în fiecare zi în timp ce, desigur, îi acuză pe alții de populism sau demagogie…

Mesajul meu către români și către presa din țara noastră este acela de a cerceta, înțelege și explica înainte de toate nu doar conținutul ci mai ales conjunctura declarațiilor ministrului francez. Motivul este acela că astfel de declarații vor deveni tot mai numeroase și tot mai acide, dar destinatarul lor este exclusiv publicul francez, votantul francez pe care partidul domnului Macron este obligat să îl ademenească da, inclusiv prin mesaje de tip Frontul Național sau Le Pen!

În realitate, la fel ca Malta, Polonia, Suedia sau România, Franța va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene pentru că, atunci când tragem linie, este unul dintre marii lui beneficiari.