Cred cu tărie că Uniunea Europeană trebuie să își impună ținte ambițioase în lupta împotriva inegalității sociale și a sărăciei și sunt convins că orice progres înregistrat în acest domeniu poate ajuta milioane de oameni să își atingă potențialul, să trăiască mai bine și să vadă, în propriile vieți, beneficiile reale pe care Europa le poate oferi cetățenilor ei.

Mai cred, la fel de ferm, că vorbesc despre o luptă care poate fi câștigată. Dincolo de retorică, dincolo de orice altceva, cred că dacă o țară precum China a reușit să scoată din sărăcie extremă un număr de oameni aproape egal cu populația UE, și noi putem sau, mai mult, suntem obligați, să reușim.

Inegalitatea în Europa a atins un nivel dincolo de ,,alarmant,, și amenință să ne distrugă societatea. Se estimează, la nivelul Uniunii, un număr de aproximativ 120 de milioane de oameni care trăiesc în sărăcie! Dintre aceștia, aproape 28 de milioane de copii trăiesc în familii care nu le pot asigura nevoile de bază: mâncare, sănătate, educație ori chiar un acoperiș deasupra capului! Este totuși rușinos pentru cel mai bogat continent al lumii.

În mod paradoxal, trecem printr-o perioadă de creștere economică, șomajul este în scădere, dar inegalitatea nu dă semne de descreștere. La nivel european, aproximativ 40% din avuția Uniunii este deținută doar de 1% din populație! Astfel, prăpastia dintre bogați și săraci este tot mai adâncă. Cred că Europa poate și trebuie să facă mai mult, fără întârziere.

Un prim pas, în opinia Socialiștilor și democraților europeni – grupul politic din care fac parte, este acela al unor reglementări clare, la nivelul UE, privind condițiile decente de muncă pentru toți angajații. Nu pot să accept o realitate în care un om care muncește este totuși condamnat la sărăcie, la frustrare și, mai grav, condamnat la a rămâne într-o situație de precaritate perpetuă. Nu pot să accept ca, pentru aceeași muncă, o femeie să fie plătită mai puțin decât un bărbat. Nu pot să accept, iar Uniunea Europeană dă semne clare că va acționa în acest sens, ca un om onest, care muncește, să își facă datoria față de societate și să își plătească, mereu, toate dările, pe când marile corporații își ascund profiturile, prin armate de avocați, contabili, lobbiști și comunicatori, în paradisuri fiscale.

Ce deficit mai mare de democrație decât acela în care cei săraci plătesc mereu, iar cei extrem de bogați – care nu își creează averile din neant, ci tot în cadrul și cu sprijinul întregii societăți, se lăfăie departe de orice griji?

Cei care se gândesc că solidaritatea este oarecum un ,,moft,, socialist ar trebui să fie conștienți și de faptul că țările europene, precum România, pierd enorm de mult în fiecare an din această cauză. Da! Aceste practici văduvesc bugetele de stat de mulți bani necesari în domenii precum sănătate, educație sau politici sociale. Suma estimată la nivel european este de un trilion de Euro anual!

Și ca să fim bine înțeleși. Noi nu ne uită cu invidie la cei care au bani. Dimpotrivă! Îmi doresc să vă cât mai mulți antreprenori care reușesc în afacerile lor și care, desigur, creează noi locuri de muncă de calitate. Nu vorbesc aici despre firme mici și mijlocii. Vorbesc despre corporații de care, da, avem nevoie, dar numai și numai în măsura în care nu vin la noi ca să mențină salariile la un nivel minim, sau cu gândul de a-și ascunde profiturile!

Eu înțeleg că în lupta politică, competitorii se folosesc mereu de diverse argumente, dar nu înțeleg și nu accept ca aceste argumente să fie folosite de români, împotriva unor români și în beneficiul unor corporații străine care nici nu plătesc corect, nici nu își fac datoria față de stat. Nu toate corporațiile, să ne înțelegem bine.

La fel, nu înțeleg cum, atunci când la nivel european state la care noi ne uităm de jos în sus, identifică inegalitatea ca o problemă socială majoră și ca o amenințare existențială pentru democrație, iar ca una dintre soluții stoparea fugii corporațiilor de plata taxelor și a impozitelor, la noi, în România, și în media și în politică, se ridică voci împotriva oricărei declarații sau inițiative venită de la guvern în acest sens.

În mod la fel de evident, cred că orice guvern are nu doar o datorie legală și morală, ci chiar o datorie sfântă de a folosi banii pe care îi colectează în modul cel mai transparent și eficient posibil. Dar ca să poată face astă, acei bani, taxele și impozitele multinaționalelor, trebuie să fie plătite – așa cum spune și Uniunea Europeană, în țara unde se realizează profitul.