Luni 3 Iulie am fost invitat la aniversarea a 20 de înfrățire a comunelor Diosig, din Bihor, și Fontenay-le-Comte, din vestul Franței.

Cu această ocazie, alături de cei doi primari, de alți parlamentari și aleși locali francezi, am participat și la o masă rotundă privind aștepările pe care tinerii le au de la Europa.

Le-am vorbit tinerilor francezi despre experiența mea personală, de om născut în spatele Cortinei de Fier, de tânăr care acum are șansa de a-și reprezenta țara în Parlamentul European.

Am discutat de asemenea despre prioritățile mele, ca politician, încă dinaintea mandatului meu actual, dedicate tinerilor. Printre ele se numără educația, promovarea antreprenoriatului, dezvoltarea regională și Agenda Digitală.

Eu am convingerea că ele nu țin de o singură țară, de o soluție închisă între granițe ci dimpotrivă, sunt elemente pe care, dacă le dezvoltăm armonios, împreună, la nivel european, vor aduce beneficii imense nu doar continentului nostru, ci și multor altor parteneri de-ai noștri. Alegerea mea în Parlamentul European m-a motivat și mai mult să promovez aceste priorități și să găsesc, alături de colegii mei, soluții și oportunități europene.

Dar pe lângă faptul că angajarea la nivel european mă ajută să obțin progrese pentru oameni în domenii pe care eu le consider prioritare, motivarea mea supremă vine de faptul că sunt un pro european convins.

Sunt un om născut într-o perioadă în care România încă trăia sub dictatura comunistă. Și totuși sunt tânăr. Spun acest lucru pentru a ne aduce aminte că nu de mult, întreaga Europă arăta altfel, că acest proces nu are o dată fixă de finalizare ci este unul care va trebui dezvoltat de fiecare generație în parte.

Sper că am reușit să transmit mesajul meu celor prezenți și vreau să felicit cele două comune atât pentru eveniment cât și pentru douăzeci de ani de înfrățire. Eu i-am încurajat și îi încurajez să desfășoare cât mai multe activități cu impact benefic direct asupra cetățenilor, să fie deschiși, să facă schimb de experiență, să învețe unii de la alții și să arate că oameni din Bihor sau din Vestul Franței, că tineri din două țări europene, se privesc în ochi și nu se văd ca străini ci ca europeni.