Luni seara, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, am avut o intervenție referitoare la cele mai recente dezvăluiri din presă cu privire la abuzurile comise împotriva româncelor aflate la muncă în Sudul Italiei.

Intervenția mea, pe care vă invit să o urmăriți pe această pagină, a avut loc cu ocazia unei ample dezbateri despre egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană. Aș fi vrut să vorbesc despre obligația de a ne asigura de urgență ca femeile și bărbații să fie plătiți la fel pentru aceeași muncă, sau despre faptul că jumătate din populația lumii (femeile) nu poate fi atât de disproporționat reprezentată la nivel de de conducere sau chiar în politică.

Noile dezvăluiri din presă însă, revoltătoare până dincolo de suportabil, mi-au adus aminte, și le-am spus asta colegilor mei reuniți în plen, că indiferent ce discutăm noi la Bruxelles sau Strasbourg, există anumite realități tragice care se află la temelia întregii dezbateri. Dacă ratăm soluțiile care ne pot asigura baze solide, toată ambiția noastră pentru progres în relațiile și echilibrul dintre sexe va fi în zadar.

Nu este pentru prima dată când presa relatează situații în care femei plecate la muncă într-un alt stat membru, uneori fără a avea un contract de muncă, sunt supuse unor abuzuri inimaginabile și inacceptabile pentru societatea și valorile noastre.

Cel mai recent caz este cel relatat de publicația britanică The Observer, preluat de presa română, despre mii de femei din România care lucrează în Sudul Italiei în condiții inumane! Aceste femei, în cazuri documentate de experți, sunt victime ale bătăilor, exploatării sau șantajului, unele fiind obligate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor!

Deși inimaginabil pentru mulți dintre noi, până la egalitatea de salarii sau reprezentare la locul de muncă, unele femei sunt confruntate cu o asemenea realitate. Trebuie să găsim întâi  soluțiile la problemele cheie de bază. Femeile, nicăieri în lume, nu pot fi tratate astfel. Și totuși, aceste fapte au loc zilnic în Uniunea Europeană!

Am făcut de asemenea apel la fiecare parlamentar european, și mai ales la colegii italieni, să sprijine orice demers care va reda nu doar demnitatea ci și libertatea acelor femei. Trebuie să acționăm de urgență împotriva adevăratei piețe negre a muncii în UE, care stârnește atât de multe controverse, probleme și iată, suferință!

Mă bucură reacția rapidă a guvernului României față de problema semnalată și sper că italienii vor fi cooperanți și mai ales eficienți!

Dacă aveți incidente pe care ați dori sa le semnalați sau vă pot ajuta cu orice informații, scrieți-mi un email la adresa emilian.pavel-office@europarl.europa.eu sau trimiteți-mi un mesaj privat pe pagina mea de Facebook.