Astăzi, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE)  – din care fac parte, a găzduit în Parlamentul European o dezbatere referitoare la situația din România. Am fost dezamăgit de faptul că, pentru o discuție care trebuia să fie una tehnică și aplicată, partidele de dreapta din România au propus persoane – pe post de experți, pe care conducerea comisiei a fost obligată să le invite, care nu au nici cea mai elementară experiență juridică, precum domnul profesor de filozofie Gabriel Liiceanu.

Dincolo de acest fapt, discuția, deși târzie, și-a avut utilitatea ei. Ea a permis experților adevărați, precum Ministrul Justiției, să expună fapte, să vorbească la modul concret și să treacă dincolo polarizarea extremă care face orice discuție constructivă imposibilă în acest moment în România.

Concluziile mele, ca membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European, sunt destul de clare. Românii au fost în ultimele luni alimentați cu un amestec periculos de manipulare și jumătăți de adevăr, care au obstrucționat faptele. De asemenea, iar acest lucru este extrem de important, am convingerea că în acest moment nicio persoană din România nu este mai presus de lege, că progresele legislative, cum spunea și Ministrul, sunt ireversibile și că, dacă ne dorim o justiție eficientă, ea trebuie depersonalizată, trebuie să fie independentă.

În acest moment, combaterea corupției este un subiect politizat în exces în țara noastră. Riscul major, semnalat și de Victor Alistar, este cel al dezangajării românilor față de acest subiect. Este minunat atunci când oamenii cred cu tărie în anumite valori și luptă pentru ele însă odată ce ei își vor da seama că au fost manipulați, iar acest lucru se va întâmpla, efectul poate fi devastator pentru ceea ce înseamnă implicarea civică mai ales a celor tineri.  Tocmai din acest motiv cred și eu că dacă vrem cu adevărat luptă împotriva corupției, actorii implicați trebuie să își îndeplinească rolul lor bine definit de lege, să nu fie vedete ci profesioniști, să cunoască și să respecte cadrul constituțional în care activează și prin care se raportează la celelalte puteri ale statului.

Dacă reușim acest lucru, nu vom mai fi târâți de nimeni, niciodată, cu jalba la Bruxelles, așa cum au făcut cei din opoziție ci vom avea, în sfârșit, justiție în țara noastră.

Acest obicei, de a face mereu apel la străini, specific dreptei românești, nu ne onorează, nu ne face bine și ne fragilizează. Comisia Europeană a apreciat deja public deschiderea guvernului Grindeanu față de dialog cu partenerii noștri de la Bruxelles cât și angajamentul său față de valorile europene și față de corelarea legislației naționale cu directivele europene.

Desigur, această dezbatere nu va încheia discuțiile din țară. Ele vor continua probabil atâta vreme cât președintele țării și cei care îl susțin vor refuza să accepte votul românilor din Decembrie. Ele vor continua atâta vreme cât unii vor lega instituțiile din justiție de un nume, care le sună convenabil sau favorabil, de o persoană, indiferent care e aceasta. Parlamentul European însă va veghea în mod cert asupra echilibrului constituțional dintre puterile statului iar acest lucru trebuie avut în vedere atât de președintele Klaus Johannis cât și de toți cei care, din păcate, aleg să facă justiție la televizor! Comisia LIBE va organiza cel mai probabil și o vizită de documentare la București, un lucru bun în opinia mea, care va permite, iarăși, celor dispuși să discute bazat pe fapte și nu pe manipulări, să descopere adevărul legat de țara noastră.