În Parlamentul European, reunit joi, 18 Mai, la Strasbourg, am votat pentru noi reguli care să permită consumatorilor accesul la conținutul lor digital, și la toate abonamentele online pe care le au, oriunde pe teritoriul Uniunii Europene. Acest lucru se va realiza, desigur, cu respectarea normelor de copyright.
Cred că avem un nou exemplu în care Uniunea Europeană, prin votul Parlamentului European, aduce tuturor beneficii reale. Pentru cei care călătoresc în străinătate, mesajele frustrante care anunță că un anumit tip de conținut digital nu este disponibil într-o anumită țară, vor deveni istorie!
După estimările Comisiei Europene, aceste măsuri vor aduce beneficii imediate pentru aproximativ 6% din populația Unuinii Europene, aproximativ 30 de milioane de oameni, care călătoresc, învață sau lucrează într-un alt stat membru. Până în anul 2020, adică în scurt timp, impactul măsurilor votate de noi se va extinde, în mod benefic, la peste 70 de milioane de europeni.
Așa cum remarca și comisarul european pentru Piața Unică Digitală, Andrus Ansip, în combinație cu eliminarea costurilor de roaming, în mai puțin de o lună, măsura adoptată acuma de Parlamentul European și aplicată de la începutul anului viitor, reprezintă pași importanți pentru dărâmarea unor noi bariere și pentru crearea unei piețe digitale europene.