Alegerile recente din Olanda sau Franța – și sunt sigur că va fi la fel și în Germania, ne arată că populismul, cel puțin în Europa continentală, poate fi invins! Din punctul meu de vedere, ele dovedesc că iluziile unor false soluții lipsite de conținut real au fost respinse ferm de cetățeni. Europenii au în mod sigur mult mai multă maturitate decât ne lasă să credem unii comentatori.
Cred însă că Uniunea Europeană are nevoie de victorii în toate Statele Membre, și nu doar în câteva, transformate în vedete! Scriu aceste lucruri conștient că ar fi ipocrit să spun că alegerile din Malta, de exemplu, pot avea același impact la nivel european ca și cele din Germania.
În unele state, victoriile UE țin de alegeri, tocmai pentru că impactul lor potențial asupra celorlalte State Membre este mult mai mare. În alte state însă, o victorie a Uniunii Europene ar însemna de exemplu ca acele țări să fie tratate mult mai bine și mult mai corect! În această săptămână, am reamintit și am cerut acest lucru în plenul Parlamentului European, la Strasbourg.
România, o țară cu adevărat pro-europeană, merită de ani de zile să fie inclusă în spațiul Schengen și da, România merită să sa scape de stigmatul rușinos al MCV! Orice poziție sau opțiune politică ați avea, eu nu voi putea accepta niciodată că, la 10 ani de la aderare, și îndeplinind – fapt unanim recunoscut, toate criteriile, nu suntem incluși în spațiul Schengen. La fel, nu voi putea accepta niciodată ca un mecanism precum MCV, fără niciun criteriu exact, fără un calendar precis, fără nimic obiectiv, să fie menținut arbitrar și pe termen nedefinit. În lipsa unor motive clare, în cazul Schengen, sau a unor criterii clare, în cazul MCV, îmi permit să fiu dezamăgit de felul în care suntem tratați.
România este o victorie pentru Uniunea Europeană din multe puncte de vedere și, am mai spus-o, aderarea noastră la UE mi se pare unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră. Însă – iar aceste gânduri sunt prilejuite și de faptul că recent am sărbătorit Ziua Europei – atât dosarul Schengen cât și menținerea MCV sunt o rușine pentru UE.
Uniunea Europeană se află la o răscruce și are multe dosarele grele de rezolvat. Brexit, refugiații și imigranții, euroscepticimul în unele state din Est și din centru, populismul agresiv în Vest, integrarea cu mai multe viteze, sunt doar câteva dintre argumentele în favoarea unei reforme fundamentale a acestei construcții.
Ori, în acest context, România poate deveni mult mai activă pentru că întreaga construcție europeană are acum nevoie, mai mult ca oricând, și de noi. UE, voi repeta mereu, nu este o organizație de binefacere. Obiectivele ei fundamentale sunt pacea și prosperitatea. Adică politică și afaceri. Ceri, negociezi, iei. Nu primești, ci iei.
De prea multe ori, iar motivele istorice sunt, desigur, un argument, noi așteptăm să primim. Adevărul însă este că nu avem nimic de primit de la nimeni. Cred că a venit momentul să ne poziționăm mult mai sus, și să privim către partenerii noștri de la același nivel, fără complexele specifice altor decenii și poate altor generații.
Am convingerea că acționând astfel nu ne vom face bine doar nouă, ieșind din paradigma istorică de supunere ori de mână întinsă, ci vom face bine Uniunii Europene. UE are în acest moment nevoie nu doar de Franța sau de Germania. UE are nevoie mai mult ca oricând de România. Vizita recenta a domnului Junker, mesajele date, acțiunile sale, trebuie să ne încurajeze. A venit la București pentru că are nevoie de noi. Nu domnia sa, ca persoană, ci construcția europeană în ansamblul ei.
Din punctul meu de vedere, o victorie a Uniunii Europene în România, similară ca impact cu rezultatele alegerilor din Olanda sau Franța, ar fi ca țara noastră, cu atât mai mult cu cât în curând vom deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, să acționeze și să se comporte exact ca și acele țări. În lipsa acestei atitudini, vom putea vorbi oricât despre hegemonia germană, despre parteriatul lor cu francezii, despre Europa cu mai multe viteze.
Pentru ca Uniunea noastră să aibă un viitor solid, toate statele membre care, la fel ca România, susțin o Europa mai integrată, mai puternică și mai apropiată de cetățeni, trebuie să fie egale! Iar egalitatea se afirmă prin fapte.