Dragi orădeni,

Așa cum am stabilit, vă voi anunța de fiecare dată cu privire la deciziile Consiliului Local Oradea și implicit cu privire la modul în care am votat în calitate de consilier PSD Oradea.

Astfel, datorită faptului că ședința a fost una extraordinară, iar de la aceasta au lipsit un număr considerabil de consilieri PNL, majoritatea absolută nu a mai putut fi asigurată de un singur partid.

Fac această precizare pentru că pentru a aproba anumite decizii de pe ordinea de zi, erau nevoie de minim 18 voturi din partea consilierilor prezenți.

Am fost întrebat înainte de ședință dacă voi susține proiectele de HCL care asigură începerea procedurilor pentru drumurile de legătură cu Nojorid și Oșorhei, așa zisele „centuri ocolitoare” ale acestor localități și am răspuns instant că grupul PSD va susține aceste proiecte și nu va bloca NICIODATĂ proiecte benefice locuitorilor județului Bihor sau ai Municipiului Oradea. Am menționat în plenul consiliului că nu vom proceda precum consilierii PNL în Consiliul Județean în mandatul 2016-2020, dând exemplul „Drumului Apusenilor”, un proiect blocat în mai multe rânduri de aceștia. Acesta a fost însă doar unul din multele proiecte blocate de aceștia din motiv că „s-a putut”!

Trecutul există pentru a învăța din el, iar greșelile, chiar și ale altora, nu trebuie repetate!

Așadar, am susținut aproape toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv rectificarea bugetară, dar am votat împotriva măririlor de taxe pentru salubritate și pentru deszăpezire. Orice povară financiară suplimentară pentru orădeni nu poate fi acceptabilă și nu va fi votată de grupul PSD din Consiliul Local.

La punctul diverse am solicitat din nou ca ședințele de Consiliu Local să fie transmise în direct pe conturile PMO pe rețelele de socializare, respectiv pe www.oradea.ro pentru a asigura transparența și accesul la aceste decizii pentru orădenii interesați.

Am transmis prin intermediul paginii mele de facebook această ultimă ședință, cu evidente probleme de sonorizare cauzate de lipsa unui sistem integrat și de ecoul din Sala Mare a Primăriei (Sala „Traian Moșoiu”). Până la finalul ședinței, prin intermediul acestei transmisiuni, au fost peste 400 de vizualizări cu o medie de 30 de cetățeni care au urmărit activitățile Consiliului Local.

Tot în final am solicitat, alături de colegul meu Adrian Madar, consilier local PSD, o analiză din partea executivului cu privire la o mai veche propunere a consilierilor PSD din mandatul 2016-2020 care privește un program gratuit de testare voluntară în masă a orădenilor pentru a identifica și izola focarele din oraș. Vă pun la dispoziție mai jos înregistrarea ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Oradea din 12.11.2020.

Ședința în cifre în ceea ce privește activitatea mea:

Propuneri plen – 1

Luări de cuvânt comisii – 3

Luări de cuvânt plen – 5

 

#transparență

#PavelpentruOrădeni

#raportdeactivitate