La fel ca în fiecare an în luna Septembrie, Președintele Comisiei Europene a adresat miercuri, 13 Septembrie, în fața plenului Parlamentului European reunit la Strasbourg, mesajul privind Starea Uniunii Europene.

Este un discurs așteptat, care creează curiozitate, anticipare, care generează știri pe surse dar și multe întrebări.

Nu voi face aici rezumatul acestui discurs, analizat de mass-media din România și din întreaga Europă, și care a acoperit teme precum: comerțul, industria, schimbările climatice, războiul cibernetic, imigrația, domnia legii în Europa, lupta împotriva terorismului, Turcia, o nouă funcție de ministru unic al finanțelor și economiei – în zona Euro, sau nevoia reformei instituționale a UE. Vreau totuși să vă aduc în atenție câteva puncte care mi se par importante.

Înainte de toate, referitor la România, am notat în timpul discursului, la care am asistat în sala de plen, patru mențiuni la adresa țării noastre: legat de sprijinul UE pentru programele naționale de vaccinare, despre urgența și – probabil, iminența aderării noastre la Schengen, despre cei 100 de ani de la Marea Unire, în care am făcut și noi parte, cum am putut, din istoria comună europeană și, desigur, despre mult anticipatul summit european din Martie 2019, la Sibiu probabil, în perioada în care România va asigura președinția rotativă a Consiliului UE.

Sunt câteva mențiuni absolut onorante – dincolo de faptul că îndeplinim oficial criteriile de aderare la zona Schengen încă din anul 2011 – dar aș vrea să insist mai mult pe nevoia noastră de a ne pregăti pentru perioada Ianuarie – Iunie 2019, când vom coordona agenda Uniunii Europene, în cel mai temeinic mod cu putință. Va fi momentul nostru de vârf după 12 ani de la aderare, momentul de a arăta că avem o viziune proprie pentru UE, că avem capacitatea de a o prezenta și promova. Mi se pare, datorită ieșirii Marii Britanii din Uniune și a schimbării ordinii președințiilor Consiliului UE, un joc al destinului extrem de favorabil nouă, acela că, la o lună de la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, să preluăm pentru șase luni coordonarea agendei europene și să găzduim un summit european, după toate probabilitățile, istoric. Asta pentru că va fi primul summit european post-Brexit, și ultimul al actualei legislaturi, înaintea alegerilor europene din Iunie 2019.

Insist mai mult asupra subiectului, pentru că întreaga perioadă de acum și până atunci trebuie să stea sub semnul pregătirii, organizării și desfășurării excelente – politic, diplomatic, logistic, la nivel de imagine și comunicare, de creativitate, de viziune și de precizie – a președinției române a Consiliului UE. Este un proces care sper să implice cât mai mulți români, nu doar politicieni, ci cetățeni care pot contribui, se pot implica, ne pot reprezenta.

Dincolo de aceste mențiuni explicite la adresa României, vreau să mai punctez, din discursul lui Jean-Claude Juncker, câteva idei care cu siguranță ne privesc, la nivel național sau chiar individual:

  1. Până în 2025, o uniune europeană a apărării funcțională – dorită de NATO, după cum spunea președintele Juncker. Rămâne de văzut dacă vom fi nevoiți să jonglăm, oarecum, între angajamentele noastre europene și vocația noastră absolut atlantistă. Echilibristica se va vedea probabil mai ales în domeniul achiziției de tehnologie militară și probabil ne va extinde la maxim – sau peste, bugetul apărării.
  2. Jean-Claude Juncker a mai vehiculat o idee, revoluționară în arhitectura instituțională a UE, aceea de unificare a funcțiilor de președinte al Comisiei Europene și președinte al Consiliului UE. Ideea este una complexă, care merită analizată separat, prin efectele sistemice și seismice pe care le poate produce. Aștept să văd opiniile experților. Personal, ca idee generală, sprijin orice arhitectură instituțională care va face Uniunea Europeană mai eficientă, mai puternică și mai unită.
  3. Comisia Europeană recunoaște explicit faptul că există anumite produse care sunt vândute la o calitate diferită în Estul Uniunii, față de Vest. De aceea se lucrează în prezent la o metodologie care să îmbunătățească testele comparative între produse. De asemenea, se asigură finanțare pentru Statele Membre, pentru a le sprijini în adunarea de probe, dar și în realizarea de studii de specialitate sau în acțiuni de întărire a luptei împotriva practicilor ilegale.
  4. Referitor la modificarea Directivei europene privind muncitorii detașați – datând din 1996, și care, chiar dacă se referă la un număr infim de angajați europeni (0,4% din totalul angajaților cu normă întreagă), a provocat fricțiuni puternice între unele țări din Estul și din Vestul UE, președintele Comisiei Europene insistă asupra principiului conform căruia cetățenii europeni sunt egali și trebuie plătiți în mod egal, pentru o muncă egală, desfășurată în același loc. Discuția este departe de a fi terminată, iar dilema în fața căreia ne aflăm e majoră, pentru că implicațiile reale ale modificării Directivei vor trece dincolo de cei direct vizați. Este clar că îmi doresc ca un român poate chiar mai experimentat decât colegul lui francez, să fie plătit, în Franța, cu același salariu. În același timp însă, putem să ne permitem norme care par că pot (și vor) îngrădi tot mai mult accesul românilor, de exemplu, pe piața muncii din alte țări membre UE? enorm că vizita președintelui Macron la București s-a focusat pe genunchii primelor doamne și nu pe dezbateri aprinse, serioase și sincere pe acest subiect!…
  5. Într-un mod similar, domnul Juncker a propus ideea unei autorități la nivel european care să se asigure că toate normele în privința mobilității forței de muncă sunt respectate. Sunt de acord cu el că ne aflăm în situația ciudată de a avea o Autoritate Bancară Europeană (care se va muta curând de la Londra), dar nu avem încă un ”inspectorat” de muncă european. Sunt șanse ca discuțiile pe această idee să înceapă la finalul anului viitor.

A fost un discurs amplu, bun, așa cum mă așteptam, un discurs care a remarcat contribuția social democraților europeni la rezultatele bune obținute în ultimii ani de Uniune. Rămâne ca ritmul să fie păstrat, iar dorința cetățenilor, de a avea o Uniune Europeană mai puternică, să fie împlinită, gradual dar hotărât.