Inegalitatea ne afectează pe toți!

Cred cu tărie că Uniunea Europeană trebuie să își impună ținte ambițioase în lupta împotriva inegalității sociale și a sărăciei și sunt convins că orice progres înregistrat în acest domeniu poate ajuta milioane de oameni să își atingă potențialul, să trăiască mai bine și să vadă, în propriile vieți, beneficiile…

Citeşte mai mult

Dezbaterea din sala aproape goală

Astăzi, la Strasbourg, a avut loc o dezbatere în plenul Parlamentului European cu privire la reforma legilor justiției din România. Organizată la solicitarea grupului politic al verzilor europeni, al șaselea grup ca mărime din Parlament, dezbaterea din plen a fost de fapt, și din păcate, o mascaradă. Sala a fost…

Citeşte mai mult

Socialiștii europeni ne vor în Schengen

La fel ca și în cazul vizelor pentru Canada și Statele Unite, Grupul socialiștilor și democraților europeni își întețește eforturile pentru a grăbi decizia politică de admitere a României în spațiul Schengen. Ar fi salutar ca și grupurile politice de dreapta să facă același lucru. Din păcate nu doar că…

Citeşte mai mult

Fondurile de coeziune, benefice pentru întreaga Europă

Realizarea politicilor de coeziune reprezintă, în opinia mea, una dintre provocările majore ale Uniunii Europene. În acelasi timp, aceste politici reprezintă și o oportunitate imensă de dezvoltare, de reducere a decalajelor și, în mod esential, de bunăstare pentru oameni. În plenul Parlamentului Eurpopean de la Strasbourg am susținut faptul că…

Citeşte mai mult

Congresul Tineretului Social Democrat

Duminică 12 Noiembrie, la București, am participat la congresul TSD, desfășurat în prezența a 2.500 de participanți, ocazie cu care am avut bucuria de a vota pentru realegerea lui Gabriel Petrea în funcția de președinte, pentru un nou mandat de doi ani. Gabriel Petrea este omul care ne-a sprijinit în…

Citeşte mai mult