Băile Felix, o stațiune verde

Miercuri 15 aprilie, membrii TSD Oradea, împreună cu Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD), au desfășurat o acțiune de plantare de copaci în stațiunea Băile Felix. Acțiunea s-a derulat cu sprijinul Direcției Silvice Bihor, care a pus la dispoziție și puieții care au fost plantați.

Citeşte mai mult

Deschiderea biroului parlamentar de la Oradea

Astăzi am inaugurat cabinetul parlamentar de la Oradea. Îi mulțumesc domnului Ioan Mang, președintele PSD Bihor, pentru prezență și de asemenea mulțumesc tuturor colegilor care au participat la acest eveniment, jurnaliștilor, prietenenilor și familiei. Orădean fiind, am deschis acest birou cu emoție dar și cu ambitie. Este biroul meu ‘’de…

Citeşte mai mult

Serbia, mai aproape de Uniunea Europeană

În perioada 19 – 20 Martie, am participat, la Belgrad, la cea de a treia întâlnire a Comitetului Parlamentar de Stabilizare și Asociere UE-Serbia (SAPC), din care fac parte. Cu această ocazie, delegația Parlamentului European a avut mai multe întâlniri de lucru, cu grupul ambasadorilor țărilor membre UE, cu Avocatul…

Citeşte mai mult

Românii din Germania, apreciați la cel mai înalt nivel

Vreau să salut în mod deosebit declarația făcută de domnul Frank-Walter Steinmeier, ministru de externe și unul dintre liderii importanți ai Partidului Social Democrat din Germania, în cadrul întâlnirii avute la Palatul Victoria cu primul ministru al României, Victor Ponta. Oaspetele guvernului român a confirmat azi ceea ce sute de…

Citeşte mai mult