Întâlnire cu tineri francezi și români

Luni 3 Iulie am fost invitat la aniversarea a 20 de înfrățire a comunelor Diosig, din Bihor, și Fontenay-le-Comte, din vestul Franței. Cu această ocazie, alături de cei doi primari, de alți parlamentari și aleși locali francezi, am participat și la o masă rotundă privind aștepările pe care tinerii le…

Citeşte mai mult

Parchetul European – un exemplu în care o Uniune cu mai multe viteze de integrare poate include România în plutonul fruntaș

România se numără printre cele 20 state membre din cadrul Uniunii Europene care vor fonda Parchetul European (EPPO). Această instituție va fi responsabilă de investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Abilitat să deruleze urmăriri penale care fac obiectul…

Citeşte mai mult

Parlamentul european votează pentru sancționarea Ungariei

Parlamentul European a votat miercuri, 17 Mai 2017, pentru începerea procedurilor împotriva Ungariei, în conformitate cu prevederile articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Acesta prevede procedurile care pot fi aplicate în cazul în care se constată un risc clar de încălcare gravă a valorilor europene fundamentale. Aceste valori, încălcate în…

Citeşte mai mult

Dieselgate: social democrații europeni întăresc controalele și se asigură că toți cetățenii păgubiți vor primi compensații

După 12 luni și 47 de audieri în cadrul comisiei de anchetă Dieselgate, plenul Parlamentului European a acționat decisiv pentru a opri repetarea unor astfel de scandaluri în viitor. În timpul sesiunii plenare de săptămâna trecută, de la Strasbourg, am votat două documente extrem de importante. Primul, este raportul comisiei…

Citeşte mai mult

Am fost desemnat deputat european al anului

În această seară, pentru prima dată, am fost nominalizat de către revista Parliament Magazine, la titlul de europarlamentar al anului în cadrul galei MEP Awards 2017 la doua categorii: angajabilitate și ocuparea forței de muncă, precum și promovarea drepturilor femeilor. Sunt mândru să vă spun că am câștigat premiul la…

Citeşte mai mult