Comisia Europeană oferă sprijin pentru autoritățile locale în ceea ce privește elaborarea unor strategii în domeniul culturii. De aceea este vitală abordarea separată printr-o Casă de Cultură a Municipiului, pentru a dezvolta acest sector păgubit de actuala administrație. Există finanțări la nivelul Comisiei Europene, dar și din partea României din fondurile europene alocate de Uniunea Europeană. Sigur, aceste fonduri nu oferă acea vizibilitate pentru politicienii care își doresc mai mult imagine și mai puțin rezultate pentru diferitele sectoare, dar aceste fonduri pot crește calitatea vieții orădenilor. Finanțările pot asigura și cooperarea la nivel european între aceste asociații, astfel încât să învățăm de la cei care au reușit să implementeze proiecte culturale de succes în diferitele colțuri ale Uniunii Europene!
Oradea trebuie să își recapete prestigiul cultural, iar pentru a atinge acest obiect, administrația locală trebuie să investească în actul cultural orădean și să promoveze artiștii locali. Trebuie regândite politici publice pentru susținerea instituțiilor de cultură din oraș, deoarece în acest moment doar Consiliul Județean finanțează instituțiile de cultură precum cele două teatre, inclusiv teatrul de copii și ansamblul folcloric, filarmonica, biblioteca, revistele Familia și Varad, Muzeul Țării Crișurilor. Totodată, crede foarte mult în dezvoltarea unei politici culturale locale centrată pe asociațiile culturale și creative private.
Voi susține viața culturală din Oradea, care trebuie să devină un domeniu prioritar de acțiune pentru viitoarea administrație.
Propun:
- REÎNFIINȚAREA CASEI DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI, în Cetate, pentru asigurarea unor evenimente culturale tematice: zilele cetății, festival medieval, ateliere tematice. Animarea Cetății Oradea prin organizarea unor activități specifice finanțate din bugetul local: ateliere de olărit, pictură, sculptură, tir cu arcul, dansuri medievale, etc. Concursurile de proiecte se vor organiza de noua Casă de Cultură, având în juriu membri marcanți ai oamnilor de cultură din municipiu și județ.
- Reabilitarea, dotarea și darea în folosință a Centrului Cultural din fostul cinema Libertatea.
- Înființarea Casei de Cultură a studenților cu sediu în incinta Centrului Cultural Libertatea.
- PASAJ PIETONAL ȘI PENTRU BICICLIȘTI, în locul unor subtraversări fastasmagorice și scumpe, între Parcul 1 Decembrie și intrarea în Cetate pentru a asigura un flux între zona străzilor V. Alecsandri – Parcul 1 Decembrie, finanțat din fonduri europene
- DOTAREA MUZEULUI CETĂȚII, cu exponate specifice medievalE – entitățile culturale din Oradea putând fi parteneri în acest sens, conform proiectului finanțat.
- FINALIZAREA SĂLII POLIVALENTE – PROIECT PROMOVAT DE PSD pentru organizarea de evenimente și manifestări cultural-artistice și sportive.
- Avem nevoie de finanțări pentru ONG-urile de cultură pentru a putea spera că peste 4-6 ani vom reuși cu ajutorul acestor oameni să aspirăm și noi la Capitala Culturală Europeană. Este evident că bâlciurile organizate de APTOR nu pot oferi acest orizont de timp pentru obținerea acestui titlu. Primarul și viceprimarii, alături de directorii din Primăria Oradea trebuie să învețe că nu pot fi buni la toate, cu atât mai puțin la cultură.
De ce nu s-a făcut?
Este greu să înțelegi acest domeniu, cât timp nu obilnuiești să mergi la teatru, filarmonică, la concerte simfonice, festivaluri de diferite tipuri etc. Nu e de mirare că de prea mulți ani de zile bugetul alocat de PMO pentru cultură a fost ZERO, în timp ce bugetul APTOR a crescut an de an până la peste 2 milioane de euro. Cu o mică parte din acești bani, alocați anual, cei care înțeleg cu adevărat cum se gestionează domeniul culturii, ar fi adus titlul de Capitală Europeană a Culturii. Mandatele PNL întinse pe iată 12 ani au însemnat 12 ani de secetă în ceea ce privește finanțarea tinerilor artiști orădeni.
Urmăriți și alte capitole din programul meu pentru orădeni:
- Universitatea din Oradea – motor de dezvoltare sustenabilă
- Sănătate
- Centru de excelență pentru elevi
- Educație
- Termoficare
- Taxe, impozite și servicii publice decente
- Antreprenori locali
- Antreprenori locali 2
- Infrastructură și transport public local
- Oradea – Smart City
- Cultură
- Turism
- Bugetare participativă
- Piețe agroalimentare
- Oradea – Capitala Verde a României
- Piste de biciclete și nu numai
- Stadion și evenimente cultural-artistice