NORMALITATE ÎNAINTE DE TOATE

este necesitatea stringentă pentru ORADEA și ea  nu poate fi impusă, ci construită prin unitatea de voință și respect a tuturor orădenilor, aleși locali sau cetățeni plătitori de taxe și impozite.

Oradea are atât de multe de oferit, lucruri care au fost croite cu har și suflet de oameni pentru oameni, case, străzi, parcuri, biserici, monumente de valoare inestimabilă, adevărata identitate a orașului, care nu trebuie să le distrugem sau să le lăsăm pradă timpului până la degradare și dispariție.

Investițiile în Oradea nu se vor opri, dar îmi asum trei mari responsabilități:

  • consultarea reală, nu de fațadă a orădenilor pentru nevoile investiționale ale orașului;
  • investițiile se vor face la termen pentru orădeni, nu pentru firmele de casă;
  • prețul și mai ales calitatea investițiilor vor reflecta respectul față de banii orădenilor.

Vă invit să veniți alături de mine și de echipa mea pentru a construi proiecte pentru orădeni! Acest program a fost construit cu ajutorul orădenilor în nenumăratele întâlniri avute, după sugestiile primite din partea dumneavoastră și avînd la bază exemplele de bună practică identificate de mine și de colegii mei din viitorul Consiliu Local.

Veniți alături de mine și de echipa mea să dezvoltăm proiecte pentru Orădeni!